Baia

Am iesit de sub dus si i-am aratat sotului meu floarea ce-mi rasarise sub umarul drept. El a privit-o fara sa spuna nimic.
      Eu m-am amuzat foarte tare si n-am pierdut nici o ocazie de a ma lauda intregului nostru orasel.
      Acum câteva zile, sub umarul stâng, in timp ce faceam dus, mi-a aparut o a doua floare. Apa imi curgea pe sâni innebunindu-ma. Mi-am muscat buzele de placere si am lasat picurii sa patrunda in mine.
     

Sotul meu a dat câteva telefoane unor prieteni si s-a interesat de un medic. Era sincer convins ca am o maladie si ca o sa mor, iar el nu va sti sa se descurce fara mine in viata.
      Duminica trecuta am tras o fuga la sora-mea. E divortata si are trei copii. Sotul meu era plecat la meci, asa ca in ziua aceea nu am fost la parcul de distractii.
      Curioasa din fire, am facut o baie crezând ca-mi vor aparea si alte flori. Apa s-a infasurat in jurul trupului meu si m-a iubit nebuneste in toate felurile. Dar florile nu au mai aparut. Am inchis dusul convinsa fiind ca apa ma posedase plina de invidie si ca ura regnul vegetal.
Am privit intristata in jur. Oglinda avea pete ruginii. Faianta era crapata, robinetul dusului era zgâriat si lovit. Peretii erau umezi. Din bucatarie venea un puternic miros de mâncare arsa.
      Sora-mea a facut o cafea. Am fumat tigari fara filtru. Ea nu avea nici o parere despre fenomen. Mi-a cerut insa un imprumut, sa-si poata plati intretinerea.
      Dintr-o data am auzit vacarmul de pe stadion. In mod straniu, am distins cu claritate glasul sotului meu. Era vocea unui barbat pe deplin stapân pe sine si pe deplin increzator in fortele sale.

Absolutul ne face semne sagalnice

      Tin minte bine, au dezgropat mortii. I-au imbratisat, i-au lins, s-au destrabalat cu ei. Blavonia s-a lasat penetrata de membrul descarnat al unui naufragiat. Argabal a siluit cadavrele a sapte spânzurate iar Fahal a sodomizat pe proaspatul impuscat Cotul Elanului.
      Ar fi existat anumite motive pe care m-am straduit sa le deslusesc. Anume ca ar fi trecut o cometa rosie dinspre Tau Coti, ca s-ar fi destabilizat Câmpul Informational Universal sau ca armata ar fi pus la cale un experiment.
      Stând de vorba cu Blavonia mi-am dat seama ca nici o ipoteza nu statea in picioare. Blavonia m-a chemat intr-o seara si mi-a spus ca in cel mult sapte zile mortii vor reinvia. Tocmai se masturbase in bataia Lunii. Eu i-am zis ca nu e in toate mintile si ca lumea noastra se va prabusi in intuneric. Pâna in zori, am baut bere la Zaxnabal. Bodega era pustie. Undeva, in noapte, se auzeau soapte si chicoteli. O violeaza pe aia care a fost calcata de tren saptamâna trecuta, mi-a soptit ingrozit Zarnabal. Ticalosul dosise in camera, printre carnuri, cadavrul unei fetiscane ucisa de furtuna la capatul digului. Mi-am dat seama dupa miros.
      La sfârsitul lui septembrie, s-a intors de pe mare navigatorul Garneo Diaz. Aducea cu el nestemate, harti noi si povesti cutremuratoare despre dragoni si serpi electrici. O vreme ne-am lasat fermecati de limbulita lui. Pricolici, groparul, m-a tras de mâneca si mi-a spus ca Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fara indoiala. Era in puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat in far insotit de Pricolici si ne-am uitat in zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hat, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Asa se numea corabia si plutea in cercuri largi lasând in urma un nor de pucioasa. Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit sa luam in catare corabia si s-o spulberam.
      Tin minte bine, Blavonia a venit in fuga pâna la far si ne-a amenintat in fel si chip. Dupa prima salva, pielea i s-a crapat si i-a tâsnit sângele pe gura. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericita in catare si-a spulberat-o cu o ghiulea de granit.
      Pe urma, daca nu ma insel, a trecut cometa Blao si a venit si un calator stelar sa afle ce si cum. Zarnabal l-a omenit cu miel si vin de Medelira. Apoi l-a ucis ca sa-i fure pachetul de energie din ranita.
      Noi l-am judecat in pripa pe criminal si l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de tarm. Apoi ne-am dus sa punem niste flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde ingropasem ramasitele corabiei MORTALIDA. Ne-am rugat câteva clipe. Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de catanie iar noi am vazut alaiul mortilor facându-ne semne vesele de pe steaua Green.

Anul magicianului

      Intr-o buna zi a venit un inger. S-a strecurat pe fereastra. Si-a strâns aripile usor infrigurat. Mi-a spus:
      - M-a trimis Dumnezeu. Crede ca l-ai fi aflat.
      - Nicidecum, am zis eu urmarind cometa.
      - L-ai aflat, e sigur, a staruit ingerul imbujorându-se.
      - Vorbe.
      - Adica sa ma fi inselat eu? m-a intrebat ingerul venit sa ma traga de limba.
      Bineinteles ca n-a scos nimic de la mine. S-a pierdut intr-un abur. Dus a fost. Apoi a venit un vârcolac spilcuit si mi-a ciocanit la usa. Avea papion. Putea a pucioasa. Mi-a rânjit in fata. Mi-a spus:
      - M-a trimis Diavolul. Crede ca l-ai fi aflat.
      - Nicidecum, am zis eu privind ploaia de meteoriti.
      Bineinteles ca vârcolacul a plecat cu coada-ntre picioare. Dus a fost, invârtindu-se. Apoi a venit o fiinta din stele care mi-a spus scotând flacari pe nari:
      - M-au trimis extraterestrii. Cred ca i-ai fi aflat.
      Bineinteles ca fiinta din stele a plecat si ea fara sa fi primit un raspuns. Apoi au venit si niste oameni importanti. Au venit si niste furnici si niste libelule. Au venit si niste pitici din insula Samoa si niste oameni imbracati in negru. A venit si un cititor. Avea un trenci ponosit si era ud pâna la piele. Ploaie cu broaste, cu pesti si cu fructe de grizil. Cititorul mi-a spus:
      - Incurcate mai sunt textele tale, magicianule.
      - Nu sunt texte. Sunt asa, niste pâini.
      - Pâini? s-a mirat cititorul stranutând foarte tare.
      - Intocmai. Se rup cât sunt fierbinti si se infuleca. Asa-i cu textele astea.
      - Dar vinul? a vrut sa stie cititorul. Dar sfârsitul lumii? Dar clonarea? Dar realitatea virtuala?
      - Pâini, asta sunt. Pâini.
      Cititorul si-a scuturat trenciul si s-a suparat un pic. Imi ardea de joaca tocmai acum când galbenii se pregateau sa navaleasca peste noi. Te joci cu noi, asta e. Sa fie anul magicianului? Sa fie totul o iluzie? Sa nu fiu?
      - Esti ca si cum n-ai fi. Iar anul e intr-adevar al magicianului.
      - Pâini, zici? m-a intrebat cu jumatate de glas coborând scarile. O sa musc din pâinea asta a ta, magicianule!
      N-a mai apucat. L-a lovit un tramvai sau l-au impuscat niste agenti secreti sau a cazut intr-un canal. Cam asa ceva. Pe urma a venit iar ingerul. A venit si vârcolacul. S-au certat sub fereastra mea pâna când a venit politia si i-a dus la sectie legati fedeles.

Art nouveau

      Quelalla, unul din cei o suta de supravietuitori de pe Pluma, a deschis, nu demult, o expozitie in urma careia, din pacate, nu a fost remarcat, ba chiar i-au fost refuzate sistematic ofertele si inchise toate usile. Gramezile de cutii de conserve, care intr-o maniera "pop" ii alcatuiau lucrarile, au fost aruncate in ciuda protestelor sale.
      Caci bietul Quelalla, care venea dintr-un tinut izolat bine de restul lumii, nu avea de unde sa stie ca arta "pop" era de mult o amintire si ca artele pe calculator aveau acum cautare.
      Ceilalti Quelalla, in numar de 99, isi vedeau mai departe de treaba, cultivau pamântul, pescuiau sau jucau diverse jocuri. Nu erau periculosi, nu prezentau deci interes pentru stiinta. Erau un capat de linie al unei civilizatii puternice distruse de un periculos militarism. Pamântenii, in cazul lor ingaduitori, le oferisera o zona din jungla amazoniana unde sa se simta la largul lor. Un satelit, aflat undeva in spatiu, le urmarea fiecare miscare, desigur, fara sa aiba ocazia de a transmite vreodata "QQ-0058". Adica ceva legat de atac-surpriza, molima etc.
      Dar sa ne intoarcem la Quelalla-pictorul, care strabate acum strazile Parisului. Iata-l ca tocmai asteapta sa traverseze. Semaforul il incânta cu jocul celor doua culori ale sale. In fine, traverseaza. In fata lui se ridica acum un zgârâie nori cu geamuri sclipitoare. Ei bine, geamurile acestea il atrag pe Quelalla.
      El isi schimba pe rând culorile si ia o hotarâre nebuneasca.
      Le va arata acestor oameni, care de altminteri s-au purtat totusi frumos cu ai lui, ce inseamna adevarata arta. Se concentreaza o clipa, apoi trupul lui se risipeste in vazduh, tot mai sus, pâna când se contopeste cu unul din geamurile fierbinti.
      Sticla dezvaluie acum o lume ciudata de forme frumos colorate in miscare continua.
      P.S. : Câteva ore mai târziu, privind geamul, unul dintre directorii Centrului "Zooma", care se ocupa de probleme legate de rezervatii naturale, isi spuse gânditor ca ar trebui odata si-odata sa viziteze o expozitie cu noile lucrari de pictura pe calculator. Era un adversar al artei moderniste si facea tot posibilul sa o distruga acolo unde puterea lui, de altfel limitata, il putea ajuta s-o faca. Treptat il cuprinse o caldura care venea din interior. Formele ciudate care se miscau incontinuu inauntrul sticlei il inveselisera, il facura chiar sa râda ca un copil, ii daruira, ar spune un filozof, farâma de umanitate. Asa ca puse mâna pe telefon, isi chema secretara si o ruga sa-i gaseasca un taximetrist discret, daca se mai gasea asa ceva, pentru ca avea de vizitat câteva "institutii" ale civilizatiei umane.

Avangarda corosiva

Unul dupa altul, gâfâind, legati de o funie, cordon ombilical, tandra legatura, bunicul râzând cu gura pâna la urechi, el viteazul, urlându-mi in ureche ce zici, timpul e continuu sau dimpotriva, asa zicea si se gândea de buna seama la anii douazeci, la gramofon, la vitalizare si la dirijabil, unul dupa altul, când pe acoperis, când prin horn, tiptil, strabatând podul, atentie acolo e o prapastie, sau poate un monstru care varsa foc, inceputul secolului XX a insemnat ruptura dintre social si individual, ca dinamitând individualismul scara, scara e o astfel de discontinuitate, ce cautam bunicule, ii strigam aproape de ceafa asudata, ceafa aceea ca un munte. Ca un ultim vals. Ca nu vei intelege. Ridica lumânarea. Fii atent. Si deschide apoi cufarul si se raspândeste in jur miros de mare. Vei intelege.
      Pagini galbene. Din care mai cadeau petale. Motocicleta topindu-se / Discret / In spatiul concret / Alunga-ma! Cu bratele incrucisate, stapânindu-ma sa nu izbucnesc in râs, nu râde, mi-a zis, mi-a tras o palma. Sa coborâm.
      In timp ce fierbeam apa pentru ceai il cercetam cu coada ochiului, ma gândeam, va trai o mie de ani. Cu pumnul in masa. Rosu de furie. Sa nu mai auzi, asa, dintr-odata, sunetele acestei lumi. Imi face semn. Ma apropii in pasi de vals. Scoate cureaua lata. Ma ameninta. Nu aude. Imi face semn. Ii strig din rasputeri la ureche, ce fel de poezie e asta / aceea, tu care stii sa te joci cu cuvintele te vei teme intr-o buna zi, poate vei dispretui cuvintele, le vei substitui obiectului, zic bunicule, bea ceaiul, ceaiul, copile, vei tânji dupa continuitate. Sa investesti in cuvinte, surâd, asa de-a valma, unele lânga altele, tensiunea dintre real si imaginar, sa-l intreb, sa-i scriu pe o coala alba de hârtie. Unde-i caietul?! Ca o furtuna, izbind usile, amenintându-ma, rugându-ma, aproape plângând, sa recupereze, sa-si poata aduce aminte, da, da, nu stii, e ca o nastere incercarea asta, adoarme. Ceasca de ceai ibricul, patul, covorul, fereastra basca aragazul ghetele fotografiile legatura de chei opaitul sifonul lingurita de argint miscarea domoala a pieptului.
      Il trag de mâneca. E seara. Aburul urca in vazduh pe deasupra padurii. Padurea e galben-ruginie. Zboara o pasare.
      Il trag de mâneca. Isi freaca ochii. Casca. Ma mângâie pe crestet. Somnul, aceasta dulce / inselatoare discontinuitate!
      Ii intind caietul, il rasfoieste, murmura, chiar cânta, il strânge la piept, conventionalismul, rana, alaturarea, integrarea, cuvintele unele dupa altele, apoi imaginile si chiar obiectele, sa ti le aduci aminte, bunicul râde, sa scoti masa afara, dulapul, scaunele, obiectele imi fura aerul, aerul e ruginiu, fata bunicului e ruginie, paginile sunt ruginii, funia, da, e ruginie, privind mai atent obiectele substituindu-se unele pe altele, deschid ferestrele si aerul / vazduh abstrage ideea, sa alerg pe prundisul umed, sa ma urc pe motocicleta, sa cumpar o floare, sa-mi fie teama de ziua aceea fara nume in care, infrigurat, voi fi cautat obiectul unic, fotografia bunicului la douazeci de ani.

Bango saradai

- Bango saradai! mi-a strigat capitanul balenierei scotându-si sapca soioasa de pe cap.
N-am inteles ce vrea sa-mi spuna. Mi-am lasat carabina cu teava-n jos si l-am salutat la rândul meu. Aducea cu el Marea Balena Albastra. Burtoasa-i corabie de-abia inainta in golf.
      - Bango saradai! mi-a soptit Elbina, proprietareasa de la Patul de Argint.
- Bango saradai, mi-a aruncat printre dinti Montgolferrer, comandantul dirijabilului galben care tocmai trecea fâsâind pe deasupra orasului nostru.
- Bango saradai! mi-a strigat vesel Patrowsky care tocmai cobora din fuzeea lui martiana.
I-am zâmbit larg. L-am privit crucis. El m-a batut amical cu trompa-i argintie pe umar.
- Bango saradai! am urlat eu vazându-l pe serif calare pe un pterodactil virtual.
Seriful s-a suparat foarte tare ca l-am luat peste picior. M-a digitalizat pentru doua luni si jumatate. Când s-a intors din Pataggonia, Montgolferrer m-a scos pe cautiune. Cum m-a vazut iesind pe poarta inchisorii, mi-a strigat râzând:
- Bango saradai!
Iar eu i-am tras un pumn in nas.

Camera de alaturi

Isi dorise mereu sa intre acolo. Cum se intorcea de la munca, deschidea magnetofonul, se baga sub dus, isi facea niste cartofi prajiti, golea in graba o sticla de suc de rosii si apoi isi lipea urechea de perete. Se intâmplau lucruri ciudate dincolo, se auzeau scârtâituri, gemete, râsete, un suierat la fiecare jumatate de ora, trosnete, de parca o uriasa corabie ar fi intrat intr-un recif de corali zdrobindu-se. Vazuse si auzise lucrul acesta intr-un film cu pirati. Apoi totul se linistea si ramânea doar un fâsâit. Atunci isi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastra, isi aprindea o tigara, se gândea. Uneori, vara, peretii se raceau pe neasteptate, se lasa frigul, cu toate ca afara era un soare urias.
      Ar fi dorit s-o intrebe pe proprietareasa cine locuieste alaturi de el, dar teama de a nu cadea in ridicol il retinea. Continua sa asculte zile intregi cu urechea lipita de perete. Cauta sa-si imagineze ce se intâmpla dincolo. Intr-o noapte, il trezi un vuiet, sari din pat speriat, casa se cutremura din toate incheieturile, odata, sub vânt, macaraua pe care lucra se cutremurase la fel, isi trase pantalonii la repezeala, vuietul crestea, ceasul de pe noptiera suna intr-un mod ciudat, ceasul de la mâna se incalzi brusc, incât fu nevoit sa-l scoata, cel de pe noptiera incepu sa se topeasca incet, iesi pe palier, se indrepta spre usa aceea care il atragea de mai bine de un an de zile, izbi in ea pâna când ceda, sari in laturi, explozia de lumina il orbi, nava se desprinse suierând, lasând in urma un gol, lumina o clipa cerul intunecat, se pierdu in adâncimea lui.
      Privi mirat golul acela unde nu existase vreodata o camera, ci doar cealalta fata a peretelui lui, straveziu acum, atât de straveziu incât putea deslusi patul, aragazul, mica lui biblioteca, ceasul de pe noptiera, topit, de parca cineva, de altundeva, ar fi vrut sa-i soarba miscarea, rasuflarea, orele si toate celelalte lucruri.

Câmpurile magnetice ale lui Belizarie

      Sa-i fi ghicit?!
      Ha, ha, ha!
      Avea Belizarie niste câmpuri magnetice! Le tinea prinse-ntr-un degetar de materie. Bine izolat cu o dunga de beton.
      In buzunarul pantalonilor sai soiosi tinea grozavenia, sa mor daca mint. Zicea nebunul:
      - Am chef sa numar bitii universali!
      Asta-i.
      Un bocciu. Cracanat. Pârtos si nesuferit. Numara unitatile informationale ale Universului ca sa ne de-a pe spate, haimanaua!
      Unu. Doi. Doi si-un sfert. Trei si-un pic.
      Si o multime de numere virtuale.
      Belizarie, pârtosul!
      Era in clenciuri cu oficialitatile. Il luasera la ochi. Se pregatea o ambuscada impotriva lui.
      Un limbut si-o gura sparta, Belizarie.
      Uite-asa zicea:
      - Sa fim un imperiu! Traiasca Imperiul Român! Sa aruncam cu bombite in capul rusilor, in capul americanilor si japonezilor!
      Ce nebun, Belizarie! Gata, gata sa ne bage-n lupta impotriva barosanilor lumii.
      Ah, americanii! Erau pe duca. Si rusii. Si martienii. Iar el, Belizarie, numara bitii.
      Intr-o buna dimineata ne-am speriat rau de tot. A-nceput sa ne ia umbrele la scotocit. Le fixa cu grozavenia de câmp magnetic, le intorcea pe toate partile, le analiza.
      Ne-am bulucit pe lânga el. L-am tras de limba. Sa ne zica ce are de gând. Daca nu cumva vrea sa ne trimita-n razboi in contra barosanilor. Ca n-o sa ne fie moale deloc in cazul acesta.
      El ne-a strigat cuprins de infrigurare:
      - Uite-i, umbraretiiii!
      Cum sa-i vezi?
      Fiinte ipotetice. In acelasi timp intr-o mie de locuri. Calatoreau prin umbrele noastre. Dublul nostru. Spatiul nostru negativ, zau asa.
      Elvira Popescu l-a palmuit pe Belizarie, bietul. Ce poama, Elvira! S-a dat la el. L-a piscat de nas. Sa-l sufoce cu tâtisoara-i tare ca piatra. Sa-l piarda in dauna guvernului si a serviciilor secrete. Ca de ce ne fura umbra. Ca ne strica echilibrul energetic, ca ne pune capac, zau asa.
      Ne-a venit stuchit la limba. Ne-am hârjonit, l-am luat la scotoceala pe pârtos.
      I-am zis de la obraz:
      - Târâtura!
      - Savant de doi lei!
      - Hot pot!
      - Coate-goale!
      - Omu' cu betonu' magnetic!
      - Sorcova vesela!
      Altfel cum? Cum sa inghititi bazaconia lui?! Cine sa fi fost umbraretii umblareti?! Cum de nu-i simteam?! Erau fractali? Erau in alte spatii?! Umbra noastra?! Lumina solara injumatatita. Fum, ceata, fenomen fizic.
      Belizarie ne-a râs in nas. Umbrele noastre erau o alta lume si-n ea vietuiau fiinte.
      Bravo lor, fiintelor! Sa stea cuminti in lumea umbrelor. Sa-si construiasca acolo hogeac. Horn?! Nuuuu, cuibusor de nebunii. N-au decât fiintele alea sa salasluiasca-n paranormal.
      - Nu e paranormal! Ne-a strigat Belizarie.
      - Ba e! S-a rastit la el reprezentanta noastra Elvira Popescu scuturându-si zulufii aurii.
      - Nu e! Spatiu-i curb! Umbra-i curba! Chetie de biti! Pai vine fluxul de biti si-l altereaza un atractor straniu!
      Cum se mai prostea Belizarie!
      Iar umbrele noastre?! Nimic, domnule. Nimic, nimic, nici o schimbare remarcabila. Tin minte bine.
      Asta-i!
      Lumea e plina de sarlatani!
      Si când te gândesti ca oameni ai guvernului voiau sa deschida o subventie pentru pârtosul de Belizarie. Adica sa faca el afaceri cu guvernul pe pielea noastra?
      Cu umbrele noastre?!
      Ne-am apucat sa cercetam in mare taina. Parca am primit noi o frântura de masaj de pe umbraretii umblareti. Am inregistrat niste spectre. Am auzit oarece voci stranii. Am zarit lumini saltarete pe hârtia fotografica. Dati dracului, umbraretii!
      Puneau la cale nu stiu ce conspiratie. Cica in lumea umbrelor noastre era o lucrare impotriva lor. Lucrau altii. Forte obscure unite in contra umbraretilor umblareti.
      Bineinteles ca s-au organizat. Asta a bulversat un pic câmpurile noastre magnetice.
      In sfârsit, firma Goda Gola ne-a promis un morman de bistari daca o sa reusim sa descifram mesajele primite din lumea umbrelor noastre.
      Nu mai stiu insa ce s-o mai fi intâmplat. Eu am plecat intr-o calatorie la Polul Nord chiar pe la sfârsitul lui septembrie. Elvira Popescu m-a condus la gara.
Frumoasa si delicata femeie. S-a straduit sa plânga un pic. M-a sarutat dupa ureche.
      Mi-a mângâiat daravela si mi-a soptit porcarele.
      Pâna la urma am auzit ca s-ar fi maritat cu Belizarie si ca si-ar fi deschis un cabinet de stiinte oculte. Umbraretii umblareti nu si-au facut insa aparitia. A ramas asa, o povestioara plutind in aer. Dar nu are prea multa importanta. Lumea e condusa de niste prosti iar cei care s-au laudat ca vor face un transplant de creier pâna la sfârsit de secol s-au dovedit a fi niste golani si mincinosi.

Canal de fuga

Oldman isi rasuci bratele incet, pivotând in gol. Bramba nu reusi sa-i smulga urechile. Rânji. Fluiera. Plescai din buzele-i groase. Il stia el mai demult pe Oldman. Facea tot felul de figuri, ticalosul. Pe vremuri luase forma unui automobil exact in fata Bancii Centrale. In timpul unui jaf armat.
      - Nu te mai prosti! striga Bramba scotând un sis din carâmbul cizmei. Stii ca-mi trebuie urechile tale, pramatie! Tipii de la ASTRO vor sa faca din ele un spatiu virtual de grad 999. Mi-au spus ca esti singurul din zona care are asemenea urechi misto! Hai, nu te mai prosti!
      - Baiete, ia-o din loc! striga copacul in care se preschimbase Oldman. O sa-ti fac de petrecanie, o sa vezi!
      Bramba rânji si se arunca inainte. Brusc, sub el se casca un canal de guga clocotitor. Se ineca intr-o clipa. Oldman lasa apa sa se scurga de-a lungul trupului sau metamorfozat dupa formulele lui Habral. Apoi isi relua forma si porni sprinten catre cartierul virtual construit de cei de la ASTRO dintr-un schelet de mangusta.

Casa fantomelor

      La sfârsitul verii m-am mutat in casa amiralului Potomac spre invidia noilor mei vecini. S-au intrecut unii pe altii in a-mi arata cât de tare ma pizmuiesc. Pe vremea aceea lucram la o masinarie a timpului si chiar reusisem sa ma defazez cu o miime de secunda. Dar cercetarile mele nu i-au impresionat. Inca din prima zi si-au facut de lucru in preajma casei mele. Au schimbat semnele de circulatie. Au vopsit cutiile postale si au umplut artarii cu mici cuiburi pentru paserole. Si-au plimbat câinii, pisicile si crocodilii ore in sir in susul si in josul strazii. Eu am pus de cafea si m-am pregatit sa le explic cum functioneaza masinaria timpului despre care aparuse un articol in Time si o adnotare intr-un site ingrijit de o grupare care lupta pentru nemurire. M-am asteptat sa port discutii cu noii mei vecini despre intentia guvernului de a pune monopol pe nemurire si despre noile tunuri temporale care aveau sa ne ajute sa ne pastram suprematia intr-o lume plina de pericole si instabila. Ma pricepeam destul de bine la politica si as fi putut sa le tin un discurs de câteva ceasuri pe tema jocului de putere in Euroasia. Fireste, câmpurile petroliere si marile conducte erau tema centrala a noilor razboaie ale viitorului. Masinaria mea putea oferi armatei o sansa nesperata. Sa luam de exemplu tancurile. Nici un echipaj nu trebuia sa se mai teama de proiectilele perforante fabricate de curând de dusmanii nostri traditionali. Era suficient accesarea unei parole si masinaria mea temporala reducea orice tanc lovit la starea initiala. Pe câmpul de lupta o asemenea inventie ar fi dat peste cap intreaga tactica adversa cu mult succes. Chiar si aviatia si marina puteau folosi inventia mea. In acest scop scrisesem statului major o lunga scrisoare si vorbisem la telefon mai mult de o jumatate de ora cu un secretar de stat de la ministerul apararii. Unii s-au aratat sceptici. Tocmai din pricina asta m-am gândit ca noii mei vecini mi-ar putea da o mâna de ajutor initiind o colecta sau o miscare nonguvernamentala care sa atraga atentia asupra masinariei mele temporale. Mai mult, am fost convins inca de când am hoinarit prin cartier ca voi gasi sprijin chiar si pentru proiectata mea candidatura in consiliul general al republicii. Citisem in ziare ca vecinii mei erau experti in campanii electorale si ca se dovedisera de nenumarate ori a fi sustinatori frecventi ai fotbalistilor, ai camionagiilor, ai martienilor si ai feministelor din legiunea a cincea Primidor. Asa ca nu mi-am facut probleme vazându-i cum patruleaza si cum ma spioneaza cu lunetele si cu binoclul. Se aratau a nu fi ageamii când era vorba de o treaba serioasa. M-am facut ca nu iau in seama toata tevatura si mi-am revizuit notitele si am revazut caseta video pe care inregistrasem intreg experimentul meu. Eram convins ca aveam de-a face cu niste cetateni adevarati, priceputi la politica externa. Cu niste patrioti adevarati. M-am gândit sa nu fac eu primul pas asteptând ca prajiturile vecinelor mele sa se rumeneasca bine in cuptor iar barbatii sa-si ia inima in dinti si sa-mi telefoneze sau sa ma strige de pe peluza verde. Dupa câteva ceasuri mi-am pierdut rabdarea si am iesit din casa. I-am zarit venind cu totii in pas alert, sfâsiati de invidie si pizma. Mi-am spus ca e ceva trecator si ca vom depasi momentul. Mi-au spus insa plini de naduf ca reusisem sa cumpar casa cu cele mai groaznice fantome din zona.

Ceata din 14 noiembrie

Oamenii marii au venit sa ne salveze. Barulles le-a râs in nas, seful portului a negociat cu noii veniti, Eleonora, hangita, s-a dat si ea in stamba, avea niste arginti, comandorul Hukk a vrut sa stie de ce am fi in pericol, batea un vânt fierbinte, au luat foc registrele companiei de petrol, s-au aprins niste platani de pa Strada Mare, Fatma a nascut un dragon, preotul Ignatio s-a pierdut prin catacombe si dus a fost, oamenii marii ne-au rugat staruitor sa ne urcam in corabia lor, Zanibar s-a urcat primul, m-am dus si eu pe-acolo sa vad ce si cum, corabia era maiestuoasa, plina ochi cu grâne si cu butoaie cu vin de Madeira si cu fete zapacite aduse tocmai din Spania, Eleonora m-a tras de mâneca, o sa vina o ceata mortala, mi-a soptit, o sa inghita portul si oamenii si barcile si balenele, vino cu noi, comandorul Hukk a vrut sa aduca la bord masina de zburat pe care tocmai o inventase, s-a dus corabia si cu ea intregul orasel, eu m-am intâlnit cu preotul Ignatio, gasise in catacombe o pompa de vânt, am asteptat ceata care a venit in dimineata zilei de 14 noiembrie, am pompat pe ruptelea si ceata s-a imprastiat cum a venit si spre seara am vazut ca rasar din apa doua Luni.
Cele saptesprezece brate ale unui Om virtual care s-a strecurat "ACOLO IN"

      Ce incercare temerara! Sa definesti "ACOLO IN". O viata si-a cheltuit Ib Kaddar incercând marea cu sarea. "ACOLO IN" putea fi un nod spatiu-timp, un strigat buclucas sau un obiect fractal de prima speta. Sau, si mai si, toate la un loc!
      Facându-si o cafea. Intr-o dimineata de vineri. O zi ploioasa de septembrie. In pijama. Cu ochii zgâindu-se dupa Alberta, chelnerita de la "Bizonul de argint". Chiar peste drum de casa lui. Si dupa ce si-a turnat cafeaua, Ib Kaddar si-a marturisit lui insusi ca lucrurile merg foarte prost. Sa fii expulzat din Adamville pe nepusa masa. Sa fii scos in afara legii in Drogstone. Sa fii urmarit de federalii din Born. Sa fii dat afara de la Academie. O multime de necazuri avea Ib Kaddar. Dar tinea mortis sa dea o definitie acelui nenorocit de "ACOLO IN". Poate ca era o greseala de tipar. Poate ca redactorul de serviciu de la "GLOBE" adormise printre calculatoare. Poate ca facuse o gluma. Sigur aveau sa-l sanctioneze, aiuritul. Si totusi?
      Ib Kaddar sorbi din cafea. Urmari atent miscarea soldurilor care apartineau acelei fermecatoare Alberta. Ce solduri! O suprafata-limita, usor pliata in punctul catastrofic C0 usor banuit pe sub pielea artificiala cu reflexe aramii. O femeie pe cinste, Alberta. Oare ea ar fi inteles ce sa insemne "ACOLO IN", expresia asta ticaloasa pierduta intr-un titlu cules cu litere de-o schioapa in editia de seara a cotidianului "GLOBE". Si ce stire! Un om virtual evadat dintr-un RV periferic, parca si dezafectat. Ce grozavie!
      - Sistemele noastre informationale trag sa moara, sopti Ib Kaddar frecându-si fruntea.
      Si intinse bratul dupa ceasca de cafea. Dar râse. Isi imaginase ca intinse bratul?! Uite, doua brate paralele! Ba nu, trei, chiar sapte! Incercând sa se sprijine de perete. Cu un al zecelea brat. Si asa mai departe. Aruncând scaunul pe fereastra de spaima. Ingrozit. Inveselit. Urlând. Plângând. Hohotind.
      ACOLO IN. Cine si-ar fi imaginat ca era un sistem informational deschis. Un om in pijama. Virusat.
      Ib Kaddar se privi in oglinda. Rânji. Auzi tocurile care apartineau acelei fermecatoare Alberta, toc, toc, toc. Alberta ii aducea micul dejun. Ca in fiecare zi. Ca in fiecare luna. Ca in fiecare an. Un corn cu ciocolata care avea sa dispara inlauntrul acelui ACOLO IN. Un cub de unt care avea sa se topeasca ACOLO IN.
      - Domnule Kaddar! Striga Alberta.
      - Intraaa! urla Ib-cu-cele-sptesprezece-brate.
      Usa se deschise larg. Doi sâni uriasi, cu sfârcuri umede, impunsera aerul jilav din camera.
      Gluuuump!
      Omul virtual tâsni afara din corpul lui Ib Kaddar si o penetra pe Alberta mugind de placere.
      Ceva mai jos, tavanul se umplu de sânge. Locatarul, un infocat cititor al cotidianului "GLOBE" ii striga maica-si in telefon:
      - Pleaca imediat de acasaaa! Daca au scris in "GLOBE" ca va cadea un meteorit peste tine, asa va fi! "GLOBE" e singurul care isi permite sa-si plateasca reporterii in ziua de mâine! Cum, nu inteleg! Lasa, mama! Pleaca! Pleaca, pentru numele lui Dumnezeu, pleaca! E cincisprezece trecut de fix!
      O picatura de sânge ii picura pe nas. Locatarul privi mirat spre tavanul sau plin de sânge.
      - E aici! Urla aruncându-se pe fereastra.
      Cazu fara sa mai scoata un sunet. In cadere strivi un gândac albastriu care aterizase cu doua secunde mai devreme pe asfaltul infierbântat.
      Un politist gras, gras raporta evenimentul prin statie. Un batrânel il trase de mâneca:
      - In blocul de colo am vazut un câine cu saptesprezece brate si douazeci de cadavre oribile! Notati-mi va rog numele.

Cercul de foc

Carmine Hatai a trasat un cerc pe nisip si i-a dat foc. Alibri Jetai a trasat un cerc pe un zid si i-a dat foc. Pomol Gutai a trasat un cerc prin vazduh si i-a dat foc. Bongo Mitai si-a facut un cerc in jurul ochiului si i-a dat foc.
      - Sunt portile unor gauri de vierme, ne-a soptit Kok'badul, tragându-ne catre tarmul marii. Stati departe de cercurile astea!
      Carnavalul din Rio ne-a prins pe drum. Niste curvistine s-au aratat gata sa cumpere cercurile de foc. Kok'badul a incercat sa le impiedice. Ba chiar a vrut sa le faca felul, dar l-a gâtuit un negru urias, pe nume Combo.
      Spre sfârsitul lui septembrie, tin minte foarte bine, America de Sud s-a prabusit intr-una din cele patru guri de vierme, iar calota glaciara din nord a cuprins intreaga Europa.

Clarul de luna, vrajmasul

      Pe inserate, armurierul primi vizita unui batrân senior care-i comanda, in mare taina, o arma de foc.
      Lucrând plin de siguranta, armurierul strecura, la sfârsit, in fierul armei, dupa o reteta din Extremul Orient, o picatura din sângele sau.
      Câteva zile mai târziu, batrânul senior se infatisa infasurat intr-o mantie neagra si-i varsa pe masa o mie de galbeni, pretul tacerii sale.
      In zori, ascuns intr-un boschet, el trase asupra ibovnicului sotiei sale in timp ce acesta traversa pe furis parcul castelului.
      Plin de tulburare, un invatacel al lui Leonardo da Vinci avea sa-i desluseasca taina neizbânzii sale. Caci, dupa legi nestiute, atractia lunara deviase plumbul, infingându-l in pieptul bietului armurier ce dormea in micul sau atelier.

Claustrofobie

      Si-a adus aparatul de filmat si l-a instalat in mijlocul camerei. Eu stateam intinsa in pat si plângeam. Sorbeam din când in când din cafeaua rece si citeam tot felul de idiotenii care purtau un titlu pe care nu l-am inteles niciodata: PSIHANALIZA.
      El ma mai punea din când in când sa zâmbesc si ma urmarea grijuliu sa nu care cumva sa vorbesc la telefon. De fapt, intr-una din zilele urmatoare telefonul a disparut.
      Treptat aparatul de filmat s-a indepartat ajungând pe linia care unea usa cu oglinda.
      Intr-o zi am stranutat atât de zgomotos incât oglinda s-a spart.
      El nu mai iesea din casa decât sa se duca dupa tigari sau dupa lapte.
      In momentele noastre de tandrete, din ce in ce mai putine, ii mângâiam parul argintiu si-i numaram in joaca ridurile. Nu se mai barbierea si parea muncit de gânduri.
      M-a indemnat sa tin un jurnal, dar cum accesele de plâns se intetisera s-a oferit sa ma ajute.
      Noaptea developa filmul. Il proiecta pe perete in zori si multa vreme taceam si fumam.
      Casa se umpluse de flori.
      Aeriseam numai noaptea.
      Intr-un timp am inceput sa am ameteli serioase si sa dorm foarte putin. Il rugam din ce in ce mai des sa opreasca aparatul de filmat. Plângeam.
      "El e un monstru", adnotare din jurnal.
      Curând am scos din camera dulapul.
      "Astazi am implinit saizeci si patru de ani. Sampanie!", adnotare de jurnal.
      Casa continua sa fie plina de flori.
      Aparatul de filmat s-a stricat. In acelasi timp, constatam ca nu mai e nevoie sa scoatem nici o mobila din camera.
      In ultima vreme el are un râs isteric. Doarme prost noaptea.
      Incercând sa nu ating lustra privesc tacuta pe fereastra. In noapte se deslusesc o multime de lucruri.
      "Nu voi mai creste. E cert. Ocup aproape trei sferturi de camera. Noua situatie nu-mi displace. Mi-ar fi rusine insa ca vecina de peste drum sa râda in hohote si sa se laude cu talia ei subtire ca a unei viespi", din jurnal.
      Râsul lui isteric ma calca pe nervi. E clar ca nu vom mai putea dormi impreuna.
      Noaptea stau treaza si ma gândesc. Imi pot aminti, in ciuda vârstei, lucruri petrecute demult.
      "Simt ca el ma uraste. Ceea ce parea straniu il tulbura. Eu, insa, cred ca e vorba doar de o dereglare hormonala. Nu-mi pasa. Imi pot aminti cu claritate curtea nebuna pe care mi-a facut-o un capitan de artilerie", din jurnal.
      Ne certam pentru prima data. El rupe filmele si arunca bucatelele de celuloid la gunoi.
      Casa se umple de sticle goale. Si de mucuri de tigari.
      Un alt stranut de-al meu sparge vaza de cristal. Ne certam.
      "Azi mi-a marturisit plângând ca are senzatia ca peretii ii strâng ca-ntr-o menghina", din jurnal.
      Se plimba foarte mult pe strazi.
      Telefonul reapare. Ma roaga, ma implora sa chem pe cineva. Tremura si fumeaza tigara dupa tigara. In câteva zile imi revin. Casa imi pare uriasa. Din cauza tensiunii, aproape ca nu zaresc tavanul.
      Incep sa matur prin camera si-l rog sa ma ajute sa aducem dulapul inapoi.
      Ii dau bani si-l trimit sa cumpere o oglinda noua.
      La intoarcere ii fac o cafea.
      Sta in mijlocul camerei si ma priveste tacut.
      Ii fac valiza cu miscari incete. Nu se razgândeste. Peretii il strivesc. Tavanul si podeaua il strivesc.
      Usa ramâne un timp deschisa in urma lui.
      "Imi amintesc cu claritate prima oara când am fost la un bal. Sala era imensa si plina de flori", adnotare din jurnal.

Commedia dell'arte

Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! isi rupe mâinile tobosarul tropaind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspat geluite ale scenei. Bum.
      - S-au strâns cu zecile de-alde gura-casca, sosotesc vocile din culise.
      - Arlechino! Arlechino! Urla târgovetii infierbântati.
      De-a tumba, Arlechino. Druuum. Si cortina cade in urma-i. E suplu Arlechino. Si viclean.
      - Aha! zice parsivul.
      - Aha! dau târgovetii ochii peste cap.
      - Aha, ahaaaa!
      - Aha, ahaaaa! isi dau in petec târgovetii.
      Rânjeste Arlechino, gata-s, invârte-i dara! Si-si umfla pieptul si bate cu pantofioru-i curcubeu, tacere. Infiorata, gloata sâsâie, acu-i acu! Tacere.
      - Spune povestea...
      - Aaaa! soptesc infiorati burtosii târgoveti.
      Dar lasa povestea Arlechino si sare de pe scena si sarut-o fata din multime. Lesina tânara si, hop, multimea-i da cu gura. Ca vrea povestea, sa urce iar pe scena.
      - Spune povestea cu bravul Pantalone...
      - Dar nu e brav! strig-un târgovet cu palmele trompeta-n dreptu' gurii.
      - Cine-ndrazneste? Se-ncrunta Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ti despoaie!
      Dar târgovetu' isi pleca rusinos privirea in pamânt. Si ceru-i innorat. Si rage un magar. Si garda regelui sta snop mai sus de birt. Sa vaza care-i da cu gura. Dar lasa!
      - Nu-i brav numitu' Pantalone, ai?!
      - Dar zi povestea!
      Si Arlechino face-un gest curtenitor si, iata, cortina se ridica si-apare Pantalone. Peruca-i strâmba si merge-mpiedicat. Si târgovetii râd, vezi bine.
      Colombinaaa! Colombinaaaa! ridica glasul Pantalone.
      Si alde gura-casca asteapta s-apara fata, dara. Unde-i, Pantalone, unde-i? Da din umeri ofticosu, o tine pentru el, i-e teama ca vine Capitano si-o fura c-un sarut. Sta soarele in spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu' Fierarilor.
      - Cu broaste-a plouat! Gâfâie unu'.
      - Ba c-orologii mari, de-argint, sa mor de nu-i adevarat!
      - Fugiti de-aici, au coborât din cer ingeri o droaie si nici macar un strop!
      - Dar taca-va gura, zau, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfa de zidar.
      Arlechino-i fugarit de Pantalone. Au ei o pricina. Dar lumea-i rabdatoare ioc. Vreo câtiva bat din buze si-alearga sa se pricopseasca, zau, cu-argintatul orologiu cazut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
      - Nu-i Dumnezeu, sopteste-o precupeata. E o forta ascunsa-n stele, pe cuvânt, a zis spiterul.
      - Minte si-o va sfârsi pe rug! se-nfoaie alta precupeata.
      - Taci soro, drept grait-a bunul de spiter, e-o forta. Ce mai, nici aburu' nu-i mai presus de ea!
      - Care abur, proasto?!
      - Proasta esti tu! Aburu' care pune in miscare papusa construita de spiter. Danseaza papusa si spune stihuri. Am auzit-o glasuind.
      - Taca-va gura! racneste-un mustacios de spadasin aflat intâmplator in piata. Nu-i forta necurata! Pe legea mea, e chiar atractia lunara!
      Se imbulzeste lumea chiar in fata. Parsivul de Arlechino maimutarindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei sa se arate. Fiori strabat multimea. De prin vazduh, chemata, chicotitoare, se lasa leganându-se de-o umbreluta. Crucindu-se, un târgovet ii da cu huideo, caci diavoleasca-i arta saltimbancilor! Si-o precupeata-i tine hangul si lumea toata.
      - De ce va-nversunati? intreba cu glas firav micuta Colombina.
      - Tu din vazduh te-ai intrupat! Morocanos ii striga spadasinul.
      - Ei si? E cu pacat?
      Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum rasare dintr-o secreta infatisare-a scenei. Ba-i scena, ba-i castel, ba coasta-mpadurita. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneala. Iar bietul târgovet isi rupe gâtu-n doua zgâindu-se la scatolceala lor. Caci Pantalone il arde pe Arlechino iar el, parsivul, ca din intâmplare, un sut ii trage lui Capitano, bravul.
      - Strapunge-l! Fa-l praf! se-nfierbânta calfa de zidar cerând pe scena moartea-ndraznetului nebun.
      Capitano nu-l ia in seama si-alearga in urma micutei Colombine sa-i cucereasca bataia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umfla-n pene, zice:
      - Un capitan?! Aha! Dar mâna el sa-mi ceara si-om mai vedea! Trufia si prostia cu un pret prea greu se cer a fi platite! Viteze, infatiseaza-mi-te chiar acum!
      Din picioare, naravasi, bat târgovetii. Ar vrea o chelfaneala ca-n piesa de ieri seara. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era si bine pus la saramura! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoasa! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poarta vorba saltimbancii! Si Pantalone acesta ce-i? Isi lasa fata curtata de-un curajos de mucava? Pai sa-l vedem la lupta!
      - Lupta! Strig-un macelar frecându-si palmele-lopeti.
      Naivul! Omule, priveste-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, tradare in lumea ce te inconjoara!
      - Sa-l puna la pamânt! Tot striga macelarul.
      - Bolândule, ai vrea strivindu-mi piciorusul sa te inalti, sa vezi mai bine?! Sa-mi vina slujitorii sa te scarmene, pazea! ii striga o copilita al carei mijloc de albina e strâns cu o curea din piele adusa din Orient.
      Si lumea râde-nveselita. Doar sub arcade doi gardieni soptesc misterioase vorbe. Cum ca din saltimbanci din când in când s-ar slobozi un suierat. Ba chiar si mici strafulgerari. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, ma crede pe cuvânt. Si tac. Si-si zdranganesc pumnalele in teaca.
      - De unde vii tu draga Colombina?! se hotaraste sa-si joace rolul parsivului de-Arlechino.
      - Din Luna vin! sopteste ea.
      - O, dar ma minti! Credeam ca vii de dincolo de sat!
      - Nici nu visezi! Din Luna vin si-am auzit de tine!
      - Ma magulesti!
      E proasta piesa, zice-un târgovet. Ca minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu' serii vreo doi trei vârcolaci. Si-apoi cum s-ajunga ea in Luna? Doar nimeni nu e prost.
      - Capitano, o crezi?!
      - Din Luna sau din Soare sa vina ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neintârziat!
      Dar Colombina-l calca pe picior, nu asta-i spusa, le-a incurcat vezi bine betivanul. De la o posta simti c-a dat pe gât o bute. Si-l ia, in graba, de-o ureche, micuta Colombina si, iures, pe-ntreaga scena, iute. Sa râzi? Sa plângi? Se-ntreaba târgovetii si mai c-ar sterge-o acasa sa se culce. Mai e si mâine-o zi! Dar vai! Priveste! Intepenita, Colombina da ochii peste cap si-un abur straveziu pluteste iesindu-i din orbite. Sa te crucesti, ce naiba! Se-avânta cei doi gardieni si-agita pumnalele. Lumea se da in laturi speriata. Pe scena, pe scena, striga. Si o explozie de lumina in plin vazduh. Si-un uruit.
      - Nu-s oameni! Striga unul din gardieni.
      - Nu-s!
      - Si aburul ii paraseste!
      - Tin-te bine, se misca scena!
      - Priveste, funii o trag in cer!
      - Inca mai vezi Pamântul?!
      - Inca dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
      - Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu' din tine!
      - Nu-s nici eu om?!
      - Vezi, bine, nu!
      - Atunci? sâsâie speriat gardianul.
      - Atunci?
      - Tu cine esti?
      - Nu m-am nascut, voi fi.
      - Vorbeste prostii, sopteste papusa-gardian.
      Si-urcând in cer, in cercuri largi, gardianul-cel-adevarat se arunca in jos purtând in loc de-aripi, cortina.
Contact

      I-am facut semn cu mâna, iar el a strigat nu stiu ce si s-a hlizit la mine. Pentru un rusnac ca el, care facuse inconjurul lumii, numele de Belbo era de-a dreptul caraghios. Dar nu se sfia. Nu-l deranja. Era un tip discret. Nu mi-a pus intrebari atunci când l-am intrebat de matusa lui din Moscova. Nici nu s-a mirat ca Natalia Blomuzova figura in fisierele celor de la NASA. Mi-a spus insa ca nu crede ca matusa lui ar fi putut stabili cu ani in urma un contact cu extraterestrii. N-o auzise vorbind de asa ceva. In schimb ii povestise câte ceva despre Raol Panowski, iubitul din tinerete al strabunucii lui. Panowsky fusese crescut de niste circari din Cracovia si facuse deliciul târgovetilor si fierarilor datorita celui de-al treilea ochi al sau. Belbo era convins ca fusese vorba de un accident genetic. NASA pastra insa arhiva si unele relatari ale unor pescari si piloti militari, potrivit carora Republica Pano nu era altceva decât o baza extraterestra.
      Unele cercetari pe care le-am facut la Cracovia s-au soldat cu un insucces lamentabil. Asa ca iata-ma intr-o dupa-amiaza fierbinte zgâindu-ma la Belbo si injurând in gura mare. L-am sunat pe un reporter de la GLOBE. Am stat de vorba cam o jumatate de ora. El a fost de parere ca toata povestea era cusuta cu ata alba si ca nu putea fi decât o actiune de intoxicare pusa la cale de rusi. Am fost nevoit sa intrerup convorbirea pentru ca cineva a sunat insistent la usa. M-am dus sa deschid fara prea mult chef convins ca Belbo urcase pâna sus sa jucam niste table. Miss Univers ar fi palit alaturi de femeia care mi-a trecut pragul zâmbindu-mi enigmatic. Berta Schwartz s-a asezat plina de dezinvoltura intr-un fotoliu si aprinzându-si o tigara, mi-a spus cu o voce cristalina ca are sa-mi comunice niste lucruri teribile. Avea buzele senzuale, iar zulufii ei aurii abia-i puteau ascunde ce-l de-al treilea ochi.

Contero

Contero este sfârsitul. Sfârsitul tuturor personajelor. Scriitorii din Mauna Lao isi arunca personajele la gunoi. Acolo, in gunoi, asteapta Contero. Ia chipul unei subrete sau formele planturoase ale unei matroane. Se imbraca fistichiu cu hainele jobenistilor din romanul preastimabilului scriitor al Presedintelui sau face pe malagambistul din scenariul aruncat de Pabu, dramaturgul la moda. Garda civica a incercat de câteva ori sa-l aresteze pe Contero dar gardienii nu l-au gasit niciodata. Ayan, un baiat de pravalie, chel si limbut, pipaind-o pe Mirabola din Farina, i-ar fi spus ca vestitul Contero nu ar fi decât o plasmuire. Ayan a râs prosteste când perversa l-a gâdilat cu o pana de gâsca. Pana de gâsca era primita in dar chiar de la Presedinte pentru servicii importante aduse tarii. Gâsca preafericita care si-a lasat pana zalog chelarului de la presedentie calatoreste acum catre Slin Wala ca sa-i aduca susnumitului un diamant de lumina veche. Niste pelerini au adus diamantele de dincolo de orizontul vizibil si le-au ascuns sub Slin Wala. Spiritul muntelui e animatorul lui Contero, spun niste documente secrete aflate bine ferecate in catacombele din Mauna Lao. Spiritul se hraneste cu fictiunile cazute in uitare sau desuetudine. El stie ca fictiunea e combustibilul fiintelor si ca, incet, incet, o va lua in stapânire. Il produce pe Contero o data pe saptamâna si, având darul ubicuitatii, umbla prin saloane ascuns sub infatisarea unei midinete si sfatuieste scriitorii sa-si arunce personajele la gunoi. Midineta are buze rujate tipator. Are o voce stridenta. Tablourile de cristal se sparg in zeci de cioburi când vocea ei izbucneste printre coloanele grele de plumb. Cioburile se prefac in mici reptile care musca soldatii de cizme. Soldatilor nici nu le pasa pentru ca stau la coada sa le muste midineta ciotul greu incercat de femenele din Mauna Lao sau Bitombe. In timp ce zecile de cioturi se intaresc sub lumina lunii, gâsca preafericita se intâlneste in zborul ei cu Xalaman. Xalaman are sapte ochi si opt tentacule si se deplaseaza cu ajutorul unui sifon dogit. Suiera ingrozitor. Nu are bistari sa-si cumpere un sifon nou din Bulbuna Faso. Si ii trece prin minte ca ar putea vinde gâsca preafericita in târgul de animale din Puerto Pico. O insfaca pe inaripata si o duce cu el lalaind de nebun pe cararile muntelui Go Man. Daca Elsao Chiramel, cel care mi-a spus toata povestea asta aiurita despre Contero, n-a mintit, pe Xalaman l-ar fi inghitit un reptiloid din Beauburg. Reptiloidul era hamesit foarte pentru ca soldatii aigamalodului din Bufanga furasera tot ce se putuse fura din tinuturile insorite. Asalga Calmbra, dezbracându-se pentru ritualul de primavara, mi-a soptit tot felul de prostii despre sfârsitul preafericitei gâste incercând sa ma convinga ca Xalaman era un sarlatan. Am muscat-o de tâte pe nebuna si apoi i-am taiat capul. Sângele i s-a scurs in ligheanul de argint de sub pat si, dupa a saptea zi, din el s-a intrupat Ingerul. Ingerul s-a zbatut o vreme in bratele mele dar eu l-am mângâiat cu duiosie si i-am cântat o multime de cântecele porcoase. L-am invatat sa joace barbut si l-am imbatat strasnic. Cum am devenit prieteni la catarama, Ingerul m-a dus pe sub maslini sa-l zaresc pe Vestitor. Vestitorul se pregatea de moarte dar a fost de acord sa ucida spiritul care se hranea cu fictiunile scriitorilor. Pentru asta mi-a cerut sa-mi schimb chipul, sa merg pe carbuni aprinsi, sa zbor asemenea unui bimotor si sa dansez mambo cu femenele din Ghilda de Aur. Oamenii lui Contero m-au cautat toata vara. Zeci de procesiuni au pornit pe urmele mele prin gaurile viermilor bakundo. Mii si mii de pelerini s-au aruncat orbeste in flacarile din Gayola crezând ca salasul meu ar fi acolo. O femeie m-a scuipat in fata iar un zburator a vrut sa-mi sparga scafârlia cu niste pietre aduse de dincolo de marile lacuri. Guvernatorul din Iddile a poruncit rinocerilor lui sa ma macelareasca iar vampirii din Goona s-au jurat ca imi vor bea sângele pâna in iarna. M-a adapostit suba de Fasto care nu credea in Contero si care deja prorocise sfârsitul razboaielor kurmaleze. In urma cu trei ani ii promisesem subei ca-i voi aduce o harta secreta furata de la statul major al hornilor. Suba stia ca sunt un derbedeu si un mincinos. S-a invoit sa ma ajute pentru ca legenda lui Contero ar fi grabit sfârsitul lumilor. Suba mi-a spus ca in textul legendei apar niste coduri secrete care distrug matricile informationale ale Imprejmuitului. Imprejmuitul era cel mai mare oras aflat la granita marilor fictiuni, teritorii periculoase in care nu era bine sa te aventurezi. Suba mi-a spus ca imparatul Makkai isi pierduse viata acolo si ca falnica armata a generalului Gop se pierduse in ceturile fictiunilor. Pe generalul Gop il cunoscusem in batalia de la Mauna Lao. Era un barbat bine facut. Avea o mustata uriasa. Când soarele rasarea de dupa piscurile pline de zapezi rosii, mustata lui Gop parea ca ia foc. Eragula, femena cea mai periculoasa din regat, pusese ochii pe Gop si chiar se laudase ca ar putea sa-l ucida pe Contero numai pentru a putea intra in gratiile generalului. E drept ca acum toate povestile astea mi se par niste prostii si ca de fapt Contero e doar o legenda inventata de curasarul din Gombe. Contero n-a existat niciodata. Dar cei din Gombe au vrut sa puna mâna pe mine de câteva ori pentru ca le-as fi datorat niste bistari de la un barbut de pomina.

Corabia nebunilor

Urcând prin ceturi, Argomanian zari venind pe luciul apei o corabie pântecoasa. Facu semne cu bereta. Brollo, gabierul, il zari si-l impusca drept in inima. Azario Makeba din Galeea pati acelasi lucru, la fel si gheridonul din Togai. Capitanul Frankustan isi lauda gabierul guvernatorului din Nulome. Guvernatorul paru doritor sa-l cunoasca pe Brollo si chiar pregati un ospat in cinstea vajnicului gabier. Alseda Mantali, sosita din Tau Ceti isi incolaci cele sapte tâte in jurul guvernatorului si-l ceru pe Brollo numai pentru ea. Garzile imperiale au navalit insa in Nulome si i-au trecut pe toti prin foc si sabie. Corabia zace acum in golful Bengali. Erzamo Marachet s-a jurat ieri dimineata ca l-a zarit pe Bill Clinton pe puntea corabiei dar nu e nimic sigur. Si Ramika Lambanga s-a laudat ca a vazut si el pe cineva, persoana importanta. Clonele lui Gian Bazem s-au certat din pricina asta vreo trei zile. Zece afirmau ca l-au vazut pe J.F.K., celelalte cincizeci s-au laudat ca l-au zarit pe Weng Shu, seful serviciilor secrete din Kumpala. Ne-am dus si noi intr-o dimineata sa cascam gura la epava. Niste crabi gabrioles râcâiau coca iar niste albatrosi ne-au injurat cu vârf si indesat crezând ca vrem sa le furam pestele ascuns in cala. Pe plaja se tot rostogolea un butoias cu rom. Wangala a zis sa tragem o dusca doua sa ne mai dezmortim oasele. Am cântat cântecele porcoase pâna noapte târziu. In zori, a iesit din cambuza matricea remanenta a ticalosului de gabier si ne-a plumbuit fugarindu-ne pe plaja. Cum altfel când era sa zadarnicim intâlnirea unor barosani de la Vest si Est care se pregateau sa mute Pamântul de pe orbita!

Kumango

Eu sunt Magicien! Iar tu, prostutule? Savantul desuet din Takla Makan? Tu care te impotrivesti preotesei Enciclope? Cum? Nu crezi in iminenta desecretizare a lumilor solare? Tocmai de aceea am tâsnit din structura mea narativa, prostutule, sa te lamuresc. Nu politicienii invârt treburile pe aici, pe Terra Encyclopedica. Nici chiar demonii si nici chiar motociclistii iadului. Nici chiar anarhistii. Treburile sunt invârtite de vârtejurile virtuale si de câmpurile magnetice. Stii, prostutule ce va sa fie o utopica de rangul al cincilea? Sau esti euclidian convins? Eu, Magicien, iti pot dezvalui misterul lumilor. Nu legile caci el nu sunt, fiind un nonsens. Uite-asa vorbi Magicien la urechea lui Azgozbanian Azgoban, intâiul fizician al Klemuriei. Bineinteles ca savantul s-a dus glont la Interpol, la FBI si la Natiunile Unite unde a si depus o plângere in contra lui Magicien, personaj fabulos tâsnit dintr-un imaginar liber si independent. Americanii encyclopedici l-au cautat pe Azgoban si l-au invitat la o emisiune transmisa in direct prin WorldNet in timp ce ECOLON, urmaritorul electronic sef a inregistrat tot ce-si sopteau celulele lui Azgoban. Celulele lui Azgoban s-au tavalit de râs tot timpul emisiunii pentru ca numai ele stiau adevarul teribil al tuturor lumilor. Anume ca bietele corpuri nu sunt altceva decât niste uriase recipiente in care starile libere ale constiintei sunt transferate spre niveluri joase de energie spre a fi protejate de presiunea câmpurilor magnetice. Cum si cine se ocupa cu astfel de treburi atât de fascinante e o chestiune de siguranta galactica. Eu, Kumango, sunt dirijorul acestui balet cosmic. Cine sunt eu? Cum adica, cine sunt? Eu sunt tartorul vostru, prostutilor, eu conduc nenorocita asta de baraca stelara pe care voi o numiti galaxie. Gata, la munca pamântenilor, ca, uite, scade presiunea si se opresc valturile! Cum care valturi? Alea prin care se toaca toata carnita speciilor pe cale de disparitie ca sa facem mititei pentru serbarile câmpenesti ale barosanilor din Univers. Magicien? Nu, el e un derbedeu de iluzionist care vrea sa va usureze de paralute. Nu e iluzionist. E bucatarul care o sa faca din carnita voastra, prostutilor, o placinta a la New York Encyclopedicus.

Dang, Ding, Dong

      Aiurita aia de Esmeralda l-a zarit pe arhivarul Urban spânzurându-se de orologiul primariei. Pret de câteva clipe nu si-a crezut ochilor. Apoi a luat-o la goana pe Strada Mare tipând ca din gura de sarpe. Am prins-o de mâna. I-am tras vreo câteva palme. Nebuna m-a scuipat. M-a zgâriat ca o pisica. Am tras-o dupa mine pâna sus, pe colina Fierarilor. I-am aratat sutele de spânzurati care umpleau oraselul nostru. Niste pendule, acolo. Limba de clopot. Dang, ding, dong.
      - Acum sunt legati la taine, i-am soptit nebunei. E alegerea lor!
      Esmeralda si-a sters lacrimile. Mi-a zâmbit, intristata. S-a pierdut prin aburii care pluteau alene pe strazi.
      De atunci n-am mai vazut-o. Un cintezoi batrân mi-a spus ca ar fi vazut-o umblând brambura pe tarmul marii.
      - Ce-mi dai sa-ti zic unde?!
      Oh, cintezoi parsiv! Ar fi vrut sa-mi ia sufletul! Ar fi vrut sa se prefaca in om!

Darul magicianului

      In anul cometei, niste constructori din lumi s-au aratat pe drum. Drumul serpuia din memoria colectiva catre crunta realitate. Universul se incalzise brusc si se vorbea despre o foarte mare schimbare. Constructorii de lumi au ciocanit la fereastra mea. Bine te-am gasit, magicianule, mi-au spus zâmbindu-mi, cuprinsi de tristete. Pentru ca lumile construite de ei erau nerecunoscatoare. Pentru ca ii daruisera cu doua bigudiuri, cu trei prezervative, cu o suzeta si alte mizdrighele. Si un iaurt. Pentru ca oamenii lumilor construite de ei se dovedisera a fi mici si meschini si nevazatori de schimbare. Sigur ca i-am primit pe pribegi. Le-am aratat stelele. Asta sa fie lumina, m-au intrebat constructorii de lumi plini de infrigurare. Le-am aratat adâncurile oceanului unde straluminau comori nestiute. Asta sa fie lumina, m-au intrebat ei zgribuliti. Le-am dezvaluit codurile secrete, drumul catre punctul luminos care, vibrând, creeaza spatiul si timpul. Sigur ca e lumina, le-am spus. Mi-am desfasurat mantia si i-am cuprins in ea sa le fie cald. Suflete ratacite, constructorii de lumi n-au vrut a se intrupa in statui. Macarale ruginite, ascunse in hangare si buncare huruiau, gata, gata sa scoata vechile statui de pe soclu. Si ce vom pune in loc, m-au intrebat mirati constructorii de lumi. Sa fie lumina, m-au intrebat. Sa fie, le-am soptit, ducându-i spre lumina. Credeam ca esti Vestitorul din anul cometei, mi-a spus un constructor, firav, inamorat de culisele politichiei. Nu sunt Vestitorul, i-am soptit. Eu nici nu sunt. Dar noi suntem, au intrebat constructorii de lumi, gata, gata sa se cocoseasca un pic. Doar ei construiau imaginea politichiei, doar ei construiau legendele, doar ei erau in trupul mitului. Sa fie sfârsitul lumii, au intrebat tematori. Sigur ca e sfârsitul, le-am spus. Sfârsitul in lumina, a zis unul dintre constructorii de lumi, scotându-si geaca lui cea galbena si pornindu-se a fi el insusi eroul. Si ei, eroii? Eroii sunt si ei de lumina, le-am spus constructorilor de lumi. Si am mai flecarit asa in marginea marginii incalzita peste masura de apropierea cometei. Dar multimile nu vad cometa, mi-au spus ei. Dar ce sa facem cu falsele daruri, suzete, borcane de iaurt, morcovi, bigudiuri si alte mizdrighele. Sa le intoarceti in neant. Si sa le uitati. Sa le priviti cu nepasare. Caci soarta lumilor sta in mâinile voastre. Caci soarta lumii e in sufletul vostru de constructori. Si, incet, incet au purces a construi Arca. Si, incet, incet au purces in a strânge apele Potopului. Si atunci, plin de iubire, punându-i in taina si in secretul originar, le-am daruit un diamant de lumina veche nascut in vremea de inceput a Universului. Si poate ca unii dintre constructori vor supravietui. Poate ca unii vor sfârsi in apele primordiale orbiti de lumina cometei. Caci memoria colectiva e oceanul. Iar eu sunt doar o fiinta a profunzimii, leviathan singuratec, burdusit de filozofie.

Desertul