 |
 |
 |
|
Remember: Ciprian Porumbescu - Câteva note (II)
Actualitate
Postat: Luni, noiembrie 11 @ 11:05:50 EET
|
 |
|
|
 |
|
 |
Ion Vicoveanu m-a fermecat cu povestirile lui despre Ciprian Porumbescu, iar în 1951, de Sfânta Maria Mare, când e hramul Manastirii Putna, la 15 august, ne-am întâlnit la gara si am pornit-o într-acolo. Se împlineau 80 de ani de la marea sarbatoare si de la congresul studentesc ce se tinuse, cum, necum, atunci sporind nadejdile. M-a facut sa-i vad pe Eminescu, pe Slavici, Kogalniceanu, Xenopol si pe altii, dar mai ales pe Ciprian Porumbescu, smulgând vioara din mâna vestitului Grigore Vindireu, cântând cu taraful acestuia si apoi exclamând: "Tata, am cântat Daciei întregi!" (George Muntean)
La putina vreme dupa aceea m-a chemat si mi-a aratat mai pe-ndelete biblioteca si colectia muzicala fabuloasa. I se împutinase în vitregiile refugiului, iar catre sfârsitul zilelor (nascut la 17 dec. 1879 - mort la 16 ianuarie 1973) îmi povestea cum niste "suflitari" inconstienti ar fi îngropat în pamânt unele ma-nuscrise si duse au fost pe apa sâmbetei, adica le-a gasit putrezite când s-au marturisit. Între timp si dupa aceea i-am citit, cred, cam tot ce a scris, iar când i-am vorbit de Tascuta, s-au întâlnit si mi-a zis ca nu e cine stie ce de capul lui. Poate ca asa era... De prin 1952 a intrat în febra pregatirii centenarului nasterii lui Ciprian Porum-bescu, ce se profila în 1953. A avut si un sprijin serios din partea lui Pavel Tugui, care i-a fost elev si era direct implicat, "de la centru", în manifestare. Atunci si-a predat cea mai mare parte din colectie statului, prin fosta Casa a Creatiei Populare din re-giunea Suceava. Cred ca i s-au dat si ceva bani. L-am întâlnit dupa donare, bucuros si descumpanit, cu sentimentul ca s-a despartit de el însusi. A mai trait 20 de ani, din ce în ce mai singur, mai gârbovit si ignorat ca valoare. Simbolic parca, l-am întâlnit ultima data, toamna, în fata scolii din Vicovu de Jos pe care o slujise o viata. I-am spus ca o sa mai trec pe la el, mi-a replicat sa ma grabesc ca se duce... S-a stins curând, am scris un scurt necrolog în revista "Apic-ultorul" (fusese si apicultor vestit), cineva si-a pus fara nici o contributie numele în fata celui al meu si atât a fost... În toamna acestui an, la 20-22 sep-tembrie, m-am "întâlnit" cu Ciprian Porumbescu la Brasov, la cea de a 98-a Adunare Generala a ASTREI, de care n-a fost strain. S-au împlinit 140 de ani de la prima întâlnire a astristilor la Brasov, în 1862, si 141 de la constituirea Asociatiunii, la Sibiu, în 1861. Ca membru al celei mai longevive surori a ei, Societatea pentru Cultura si Literatura Româna în Bucovina, fondata la Cernauti, tot în 1862, si prezenta atunci la Brasov prin unii dintre membrii sai de onoare, m-am îmbarbatat când, intrând în amfiteatrul Colegiului National "Andrei Saguna" si fiind invitat în prezidiu, ca membru al conducerii ASTREI, am dat cu ochii, în stânga mea, de chipul lui Ciprian Porumbescu. Stiam din câte citisem pâna atunci cât de bine se simtise în urbea de sub Tâmpa. O releva corespondenta, arti-colele scrise în presa locala, ecoul operetei Crai Nou si altele. A se vedea scrierile lui Leca Morariu, George Breazul, Viorel Cosma, Octavian Lazar, Paul Leu, M.Gr. Poslusnicu, Horia Stanca, Nina Cionca, Dragos Vitencu, Zeno Vancea etc. Stiam ceva mai putine despre marele prestigiu pe care si-l dobândi-se tinerelul de nici 30 de ani printre transilvaneni si cu deosebire între brasoveni. Faptul ca portretul lui este primul din stânga, dinspre scena, simetric, în dreapta, cu cel al lui Titu Maiorescu, este emotionant si sugestiv în privinta sen-timentului valorii. Se va zice ca este vorba despre o simpla fotografie. Asa este, dar depinde a cui este, unde e asezata si în preajma cui. Iar pentru noi asemenea fo-tografii sunt sau ar trebui sa fie un prilej aparte de meditatie... Mai recent, în seara de 10 octombrie 2002, am avut o noua si importanta "în-tâlnire" cu Ciprian Porumbescu, ascultându-i Balada, în interpretarea marei violoniste japoneze Atsuko Temma, sub bagheta dirijorului Yoichiro Omachi, în cadrul concertului de gala al Filarmonicii "George Enescu", sustinut la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Japonia, dedicat cen-tenarului relatiilor diplomatice nipono-române. Atsuko Temma, una dintre cele mai importante personalitati ale violonisticii din Japonia si din lume, a interpretat pentru întâia oara în Tara Soarelui Rasare Balada lui Ciprian Porumbescu cu un succes extraordinar. Aveam în amintire interpretari celebre, precum aceea a lui Ion Voicu, a lui Stefan Ruha sau a lui Mihai Constantinescu si ale altora, încât m-am putut raporta mul-tiplu, ascultând-o pe violonista japoneza. Dar experienta noas-tra nipona cu Ciprian Porumbescu este ceva mai cuprinzatoare, acompaniata uneori de prieteni japonezi. Când am fost în Japonia, în noiembrie 1998, am intrat din când în când în câte un magazin muzical, atrasi destul de des de fotografia lui Sergiu Celibidache, cunoscut cu ani în urma prin intermediul lui Corneliu Dumbraveanu. Cum spuneam ca suntem români, ni se raspundea cu... "a, Ciprian Porumbescu, Balada, Atsuko Temma, Celibidache..., uneori rostindu-se numele lui George Enescu, ori al lui Mircea Eliade. În cercuri mai specializate se stia despre marele sculptor Ion Irimescu, care a fost de mai multe ori în Japonia si are lucrari acolo, despre pictorul George Cotos, originar din Straja, cu lucrari în spatiul nipon si laureat cu premiul orasului Kobe, la noi cu o mare colectie la Muzeul din Gura Hu-morului, ca si despre George Apostu, Mar-cel Chirnoaga si despre altii câtiva. Dar Ciprian Porumbescu si Balada lui mi-au dat impresia a predomina, când era vorba de cultura româna în Japonia. Astfel, triunghiul în care îl plasam în copilarie si în adolescenta pe tragicul nos-tru înaintas, contemporan cu Eminescu, Caragiale, Slavici, Titu Maiorescu, Vasile Conta, Grigorescu si Andreescu, pionier în multe zone ale muzicii si patriot pilduitor s-a tot extins pâna a devenit un cerc în jurul globului, cu care ne înfrateste, ne face sa-i atragem pe altii sa ne recunoasca si sa se recunoasca în noi, ca si noi în ceilalti. 150 de ani de fiintare în contemporaneitate a acestui mare fiu al Bucovinei si al României au rodit mereu, facând sa-l auzim constant pe cel ce la 18 ani cânta "Daciei întregi!", iar dupa aceea tot mai mult umanitatii.
|
|
| |
Scor mediu: 3,70
Voturi: 27
|
|
Theme Design By SeriArt.net
Powered By Php-Nuke 
Pagina principala
Legaturi www
